Ceramica de tradiţie romană (post-romană)

SECŢIUNEA II: SISTEMUL DE REFERINŢĂ

CAPITOLUL 4. REFERINŢA DIACRONICĂ

[p.65]

4.2. Ceramica de tradiţie romană

Acest capitol se referă la câteva loturi ceramice semnificative pentru orizontul cultural care succede retragerii armatei romane la sud de Dunăre. Cum au ajuns purtătorii culturii Sântana de Mureş - Cerneahov (de aici: Cerneahov) să-şi însuşească forme şi tehnici romane – este o istorie pentru care ar fi necesară altă teză de doctorat. Explicaţii destul de coerente s-au dat de relativ multă vreme[40]. S-a observat că aspectul romanizat al culturii Cerneahov defineşte mai mult ramura occidentală şi în primul rând Muntenia nordică şi vestică, iar materialul ceramic cel mai semnificativ statistic – ceramica zgrunţuroasă (numită şi “ciment” pentru siturile acestei culturi) – se regăseşte din plin în aşezările getice ale secolului III, fiind de origine romană. Foarte interesantă mi s-a părut observaţia că această specie ceramică, cu mult nisip în pastă şi foarte bine arsă, pătrunde la nordul Mării Negre după cucerirea gotică[41], iar cum tipul ceramic nu poate avea provenienţă nordică, nu poate fi decât de origine dunăreană. Cel mai adesea această specie este arsă la cenuşiu, după moda gotică – fără a putea ocoli detaliul că şi ceramica dacică lucrată la roată era tot cenuşie, iar în mediul roman timpuriu forma deja majoritatea -, însă există o sub-specie roşie, de regăsit numai în Muntenia, cea care, se presupune, s-a transmis culturii Ipoteşti-Cândeşti[42].

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica cerneahoviană